Mulțumim Jurnal de Craiova!

29 octombrie 2022

Mulțumim Jurnal de Craiova pentru că s-a alăturat campaniei „Hai la teatru în orașul tău!” acceptând să-și informeze cititorii cu privire la spectacolele de teatru pentru copii care se proiectează pe marile ecrane ale cinematografelor din Craiova!

Datorită Jurnal de Craiova locuitorii orașului Craiova au aflat faptul că duminică, 30 octombrie, de la ora 12:00, sunt invitați să vizioneze proiecția spectacolului „Micuța Dorothy” pe marele ecran al Inspire Cinema din Electroputere Parc.
Timp de 80 de minute, copiii de peste 3 ani și părinții lor sunt invitați să se bucure de musicalul pentru copii „Micuța Dorothy”, un spectacol de o anvergură demnă de cele mai mari scene ale lumii. Opera Comică pentru Copii este o instituție de stat cu o reputație excepțională, unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și care își trece în cont o listă impresionantă de premii internaționale.
Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Aceștia pot urmări ONLINE, din confortul propriei locuințe, spectacole de teatru de producție românească, pe platforma de streaming www.scenatv.ro fie la data și ora la care sunt proiectate pe marile ecrane, fie pe bază de abonament lunar sau anual. Spectatorii pot urmări spectacolul „Micuța Dorothy” online, pe 30 octombrie, de la ora 11:00, pe platforma de streaming www.scenatv.ro, împreună cu toată familia. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro/program sau pe www.scenatv.ro.

La nivel național, în weekendul 29-30 octombrie, vor fi proiectate pe marile ecrane următoarele spectacole Teatru la Cinema:
-28 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Focșani Mall
– 29 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Punguța cu doi bani”, la Cinema Trivale din Trivale Shopping Center Pitești
– 29 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Punguța cu doi bani”, la Cinema Carpați din Carpați Shopping Center Sinaia
– 30 octombrie, de la ora 12:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Inspire Cinema Alba Iulia din Alba Mall
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Winmarkt Alexandria
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Liberty Center București
– 30 octombrie, de la ora 12:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Cinemax Veranda din Veranda Mall București
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Hello Shopping Park Bacău
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Bistrița Retail Park
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema Botoșani din Uvertura Mall
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Galleria Mall Buzău
– 30 octombrie, de la ora 12:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Inspire Cinema din Electroputere Parc Craiova
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Cinema Trivale din Trivale Shopping Center Pitești
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Cinema Carpați din Carpați Shopping Center Sinaia
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema Vaslui din Silver Mall

Vă invităm să urmăriți articolul complet la adresa web https://jurnaldecraiova.ro/spectacole-extraordinare-pentru-publicul-din-craiova-in-weekendul-29-30-octombrie/?fbclid=IwAR3tNWjCYIGVQgaQGqOVwt9IGYsAdRsv07EFuXJ6XpyBtB_82l3rkrXBS3Y