Spectacol extraordinar de teatru pentru copii la Bacău

19 noiembrie 2021

Hai la teatru în orașul tău! Pe 21 noiembrie, de la ora 11:00, în premieră pentru orașul Bacău, spectacolul extraordinar „Punguța cu doi bani” al prestigiosului Teatru Ion Creangă din București se vede la Teatru la Cinema! Unde? În Happy Cinema din Hello Shopping Park!

Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură – un teatru de repertoriu – aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2018 de către binecunoscutul actor Gabriel Coveșeanu. În cei peste 55 de ani de existență, instituția a strâns în palmaresul său o adevărată colecție de premii naționale și internaționale. Misiunea instituției teatrale este aceea de a crea şi promova spectacole de teatru pentru copii, de a coordona şi implementa proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni şi 12 ani, dar și părinților și cadrelor didactice.

„Chiar și în condiții normale sau în actualele scenarii verzi, ar fi greu de crezut că părinții își pot duce copiii să vadă spectacolele de teatru în sălile renumitului Teatru Ion Crengă din București. Cu atât mai puțin în actualul context pandemic. Faptul că locuitorii orașului Bacău și ai localităților limitrofe pot vedea pe marile ecrane ale cinematografului Happy Cinema din Hello Shopping Park, spectacolul Punguța cu doi bani, marcă a celei mai vechi și cunoscute instituții teatrale românești dedicată spectacolelor de teatru pentru copii este o oportunitate oferită în premieră, exclusiv de către Teatru la Cinema”, afirmă Mihai Penișoară directorul general al Teatru la Cinema.

Până la sfârșitul acestui an, Teatru la Cinema propune iubitorilor de teatru din județul Bacău următorul calendar de spectacole de teatru pentru copii:

– 21 noiembrie, ora 11:00 * Punguța cu doi bani (TIC)

– 05 decembrie, ora 11:00 * Punguța cu doi bani (TIC)

– 19 decembrie 2021, ora 11:00 * Capra cu trei iezi

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau la casa de bilete a Happy Cinema din Calea Republicii nr. 181. Costul unui bilet pentru copii este de 14 lei, iar pentru adulți de 22 de lei.

În cadrul campaniei „Hai la teatru în orașul tău!”, compania Teatru la Cinema pune la dispoziția cinematografelor piese de teatru produse de către cele mai importante instituții teatrale românești astfel încât ele să devină accesibile publicului amator de teatru de calitate. În viitorul apropiat, în portofoliul Teatru la Cinema urmează să intre și piese de teatru pentru adulți în care vor juca actori îndrăgiți precum Maia Morgenstern sau Marian Râlea.

Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care în actualul context pandemic nu pot fi prezenți în sala de cinema sau celor care nu au un cinematograf în orașul lor.

„În ziua și la ora proiectării în cinematografe, spectacolul va fi disponibil și online, pentru a fi vizionat de către cei care nu pot să ajungă în sala de cinema sau care nu au un cinematograf în localitate. Și, de asemenea, pentru toți românii aflați în străinătate. Singura condiție pentru a vedea un spectacol de teatru din confortul propriei locuințe va fi existența unei conexiuni la internet”, precizează Mihai Penișoară, directorul general al companiei Teatru la Cinema.

Această „democratizare” a accesului la piese de teatru de calitate este posibilă deoarece toate spectacolele Teatru la Cinema sunt disponibile și online, pe platforma de streaming www.scenatv.ro în ziua și la ora la care rulează pe marile ecrane, atât pentru românii aflați în țară, cât și pentru cei aflați în străinătate. Biletele pot fi achiziționate atât de pe www.teatrulacinema.ro cât și de pe www.scenatv.ro.

Totodată, înregistrările pieselor de teatru pentru copii și pentru adulți, operă, balet și filmele de pe www.scenatv.ro se pot accesa și pe bază de abonament, caz în care pot fi vizionate din confortul propriei locuințe, la orice oră și în orice zi.

Vă așteptăm la teatru! Vizionare plăcută!