Sinopsis:

Don Quijote, un nobil în vârstă, visează cu ochii deschişi, influenţat de vechi romane cavalereşti. El visează o viaţă plină de fapte eroice şi este îndrăgostit de modelul său ideal feminin, frumoasa Dulcineea.

O piaţă la Sevilla. Câţiva orăşeni s-au adunat în faţa hanului lui Lorenzo. Din mulţime se remarcă fiica lui Lorenzo, Quiteria. Ea abia aşteaptă să-şi întâlnească iubitul, bărbierul Basil. Acesta o vede şi, pentru a o tachina, face curte prietenelor ei, apoi dansează împreună cu ea. Lorenzo nu priveşte cu ochi buni dragostea lor şi îi desparte. Intră Camacho, un nobil bogat, dar ridicol şi trufaş, care încearcă să câştige inima lui Quiteria. Lorenzo e în al nouălea cer: iată un pretendent ideal! Quiteria nu este însă încântată de idee şi îşi bate joc de Camacho.

În drumul lor către coridă, un grup de toreadori se opreşte în piaţă, conduşi de Espado şi dansatoarea Mercedes. Bucuria generală este întreruptă de sosirea ciudatului cuplu de aventurieri Don Quijote şi Sancho Panza. Ei poposesc la hanul lui Lorenzo. Între timp, Quiteria şi Basil se întorc în piaţă, iar Don Quijote este pe loc fermecat de frumuseţea lui Quiteria. În sfârşit el şi-a găsit personificarea Dulcineei.

Pentru a putea fi împreună, împotriva voinţei tatălui său, Quiteria decide să fugă cu Basil. Ei sunt urmăriţi de Lorenzo, îndrăgostitul Camacho, la care se adaugă Don Quijote şi Sancho Panza. Vine seara, Don Quijote adoarme. În visul său este rănit de săgeata lui Cupidon şi crede că în sfârşit se va întâlni cu Dulcineea. Don Quijote se trezeşte în momentul în care Lorenzo şi Camacho, furioşi, se apropie căutându-i pe Quiteria şi Basil. Singura soluţie acum, pentru a o ajuta pe Quiteria, este ca Don Quijote şi Sancho să-i ajungă din urmă şi să-i avertizeze.

O mulţime s-a adunat în piața din Sevilla. După corida din ziua aceea, intră toreadorii, cu Espado şi Mercedes în frunte. Ei dansează spre bucuria petrecăreţilor. Quiteria şi Basil sosesc în grabă, căutând să se ascundă de Lorenzo şi Camacho. Ei sunt însă văzuţi de urmăritori. Lorenzo nici nu vrea să audă de rugăminţile lui Quiteria şi vrea să facă pe loc logodna dintre ea şi Camacho. Basil, disperat, se preface că se sinucide. Don Quijote ajunge şi el la han. La rugămintea lui Quiteria, el îl convinge pe Lorenzo să satisfacă ultima dorinţă a lui Basil şi să le dea îndrăgostiţilor binecuvântarea părintească. Crezând că Basil a murit, Lorenzo acceptă, dar în secunda următoare, Basil se ridică teafăr şi nevătămat. Lorenzo îşi dă seama că a fost păcălit, dar e prea târziu. Quiteria, care ştia de planul lui Basil de a-i păcăli, este bucuroasă că şotia a reuşit.

Data Preț Achiziție
Momentan nu sunt programate reprezentații pentru acest spectacol.
Vezi ce spectacole sunt în PROGRAM
  • Gen: Spectacol de balet
  • Audiența: +3 ani
  • Durata: 68 min.
Distribuția:
    Andreea Vălean, Andrei Ardeleanu, Robert Stefu, Mircea Ioniță, Andreea Soare, Mihai Pricope, Ionuț Picincu, Theodora Munteanu, Cristina Babalac, Lăcrămioara Proca, Oana Vâlceanu, Valentino Tiron
  • Un balet de: Ludwig Minkus
  • Coregrafia clasică: Marius Petipa
  • Coregrafia clasică: Alexandr Gorski
  • Adaptare coregrafică: Alexandr Gorski
  • Ansamblul: Seguidilla
  • Scenografia: Adriana Urmuzescu
  • Producător: Opera Comică pentru Copii

Comunitatea Teatru la Cinema

Vreți să fiți la curent cu spectacolele, evenimentele și ofertele noastre?