Mulţumim spotmedia.ro!

17 decembrie 2022

Mulțumim partenerului nostru media, spotmedia.ro, pentru că a ales să susțină un proiect cultural informându-și cititorii cu privire la spectacolele de teatru pentru copii oferite de Teatru la Cinema.

Datorită jurnaliștilor spotmedia.ro, locuitorii orașului București au aflat că sunt invitați să urmărească spectacolele LIVE de teatru pentru copii din sălile neconvenționale ale cinematografelor din București! În weekendul 17-18 decembrie, programul spectacolelor LIVE este următorul:

-17 decembrie, ora 11:00 – spectacolul „Magic Christmas”, la Cinema City din Mega Mall
-17 decembrie, ora 17:00 – spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, la Hollywood Multiplex din Mall Vitan
-18 decembrie, ora 12:00 – spectacolul „Magic Christmas”, la Movieplex Cinema, Plaza România
-18 decembrie, ora 17:00 – spectacolul „Magic Christmas”, la Happy Cinema din Liberty Center

„Magic Christmas” este un spectacol de magie pentru copii de peste trei ani. V-ați întrebat vreodată cum reușește Moșul să împartă cadouri tuturor copiilor într-o singură noapte? Cu magie de Crăciun, normal! Iar anul acesta va fi ajutat de magiciană și de toți copiii care vor învăța vrăji noi. Sub ninsoarea de confetti, copilașii vor deveni ajutoarele Moșului și ale lui Rudolf. Renii, bradul, cadourile și multe alte surprize vă așteaptă într-un spectacol încărcat cu bucurie, ninsoare și multe zâmbete.

Realizată după cunoscuta poveste cu același nume a lui Ion Creangă, „Ursul păcălit de vulpe” este o piesă de teatru interactiv și cu păpuși. Micii spectatori au ocazia să se întâlnească cu vulpea, ursul, vânătorul și iepurele personajele de la care învață de ce nu sunt bune nici lăcomia, nici șiretenia.

 

Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Aceștia pot urmări ONLINE, din confortul propriei locuințe, spectacole de teatru de producție românească, pe platforma de streaming www.scenatv.ro. În weekendul acesta spectatorii pot urmări online, pe 18 decembrie, de la ora 11:00, spectacolul eveniment „Poveste de Crăciun” al Operei Comice pentru Copii pe platforma de streaming www.scenatv.ro, împreună cu toată familia. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro/program sau pe www.scenatv.ro. Înainte de ora programată pentru spectacol, pe adresa de email specificată, spectatorii vor primi link-ul spectacolului pe care îl pot vedea cu un singur click, pe laptop, desktop, telefon mobil sau, în mod inspirat, pe ecranul unui smart TV, cu condiția existenței unei conexiuni la internet.

Musicalul pentru copiii de peste trei ani și părinții lor, „Poveste de Crăciun”, este un spectacol grandios, cu o distribuție demnă de marile producții hollywoodiene! Celor 17 actori din distribuție, care o au în frunte pe soprana Felicia Filip, li se alătură cele două vedete, Itsy și Bitsy, ale postului de radio cu aceleași nume în titulatura lui, orchestra Operei Comice pentru Copii alcătuită din 30 de muzicieni, baletul Operei Comice pentru Copii format din 26 de dansatori și copiii Alexandra Thea Butuc, Darius Crăciun, Anastasia Dănoiu, Radu Furdui, Angelina Gherasă și Sofia Radu. Spectatorii vor fi încântați să descopere specificul unor obiceiuri de Crăciun din Danemarca, Franța, Germania, Anglia și alte țări, într-un spectacol fără egal. După ce Moș Crăciun plutește cu sania sa prin nenumărate locuri de pe glob, desigur, ajunge în România, țara colindelor, având ca escală importantă Opera Comică pentru Copii. Colinda se împletește cu baletul, cu poezia, cu arhitectura decorurilor și culoarea costumelor într-un spectacol eveniment demn de cele mai mari scene ale lumii.
Vă invităm să găsiți articolul complet la adresa Reprezentații de teatru pentru copii LIVE în București – spotmedia.ro